Nektaria Karantzi
Grecia
Vocea ei este asociată, în principal, cu arta bizantină sacră și este recunoscută la nivel internațional ca una dintre cele mai importante voci în domeniul muzicii bizantine și a muzicii sacre.
Având un impact remarcabil în jurul lumii prin concertele și discografia ei în domeniul muzicii bizantine, aparițiile Nektariei Karantzi sunt în întregime dedicate cântului bizantin, tradiției muzicale mediteraneene vechi, muzicii religioase redate în limbile greacă, română, arabă, rusă, italiană, franceză, aramaică (limba vorbită de Mântuitorul) etc. De asemenea, interpreta de origine greacă, Nektaria Karantzi, a fost invitată la cursuri de masterclass ale unora dintre cele mai cunoscute centre educaționale și muzicale din Europa, cum ar fi Academia de Muzică „Liszt” din Ungaria, Universitatea Sorbona din Franța, Universitatea Oviedo din Spania etc.
Ea este singura interpretă de origine greacă care interpretează muzică bizantină, cu o discografie în acest domeniu de când avea 14 ani și cu o activitate de corist încă de la vârsta de 9 ani. În primele ei înregistrări de muzică, a acompaniat un sfânt contemporan, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul și, la îndemnul său, și-a început studiile în domeniul muzicii bizantine la o vârstă foarte fragedă. Nektaria Karantzi este cunoscută pe scena muzicii grecești și datorită colaborării sale cu cel mai mare profesor de muzică tradițională grecească, Chronis Aidonides. Un moment important al carierei sale este colaborarea cu pianistul, compozitorul și dirijorul recunoscut la nivel internațional, Vassilis Tsabropoulos. Proiectul a fost o colaborare artistică inspirată de imnurile bizantine care au unit Vestul și Estul; în repetate rânduri, au avut turnee prin Europa cu acest proiect.
Nektaria Karantzi a colaborat cu mari artiști de muzică tradițională din Ungaria, cu Marta Sebestyen, cu maica Kassiani, cu celebrul cor bărbătesc din Budapesta „Sfântul Efrem”, dirijat de Tamas Bubno, cu corul elvețian „Yaroslavl”, dirijat de Yan Greppin, Orchestra Simfonică Metropolitană din Atena, dirijată de Vassilis Tsabropoulos, Orchestra Simfonică Națională din Skopje, dirijată de Lê Phi Phi etc. De asemenea, ea a intepretat coloana sonoră a filmului duhovnicesc sârb „Isceljenje” (Vindecarea), de Ivan Jovic.
Câteva momente deosebite din activitatea sa sunt reprezentate de participarea ei în concertul de la Școala Teologică din Chalki (Constantinopol), sub egida și în prezența Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, apoi în concertul dedicat celebrării a 70 de ani de la înființarea Institutului pentru Misiune „Apostoliki Diakonia” al Bisericii Greciei, la Sala de Concerte din Atena, sub egida și în prezența Arhiepiscopului Atenei și a Întregii Grecii, vrednicul de pomenire Christodoulos și în concertul pentru sfințirea Catedralei din Atena, sub egida și în prezența Înaltpreasfințitului Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii. Nektaria a fost, de asemenea, implicată în mai multe proiecte de televiziune, cum ar fi serialul „Epikranthi” despre imnuri bizantine, filmat în orașul bizantin Mystras pentru Televiziunea Națională din Grecia.
Ea este fondatoarea și președintele onorific al „Asociației Femeilor Interprete de Muzică Bizantină” și președintele Orchestrei Simfonice Metropolitane din Atena, care funcționează sub egida Înaltpreasfințitului Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii. Nektaria Karantzi a primit o distincție pentru activitatea sa din partea Arhiepiscopului Atenei și al întregii Grecii, Christodoulos. A fost onorată, de asemenea, și pentru contribuția ei în domeniul muzicii bizantine de către cântăreții de muzică bizantină prin intermediul Societății Muzicologice Elene – Institutul pentru Studii de Muzică Tradițională Bizantină și Greacă și revista muzicală „To Psaltiri”. A fost premiată de către cântăreții de muzică bizantină din Insula Rodos și de către Asociația Culturală din Vatika și este membru onorific al Asociației Culturale „Morias” din Rodos.
Pe lângă toate acestea, Nektaria a studiat dreptul, a urmat studii postuniversitare în drept penal, criminalistică, legislație bisericească și este doctor în Drept.