Grupul Psaltic „Melos Paisian”

România

Grupul psaltic MELOS PAISIAN s-a constituit în luna iunie a anului 2021, prin inițiativa psalților Dorin Ionescu și Pr. Ionuț Merticariu, urmând îndemnului duhovnicului Justin Pârvu, unul dintre continuatorii curentului paisian din țara noastră, de a edita și interpreta comorile psaltice românești din secolele XVIII-XIX,  un vast repertoriu de compoziții psaltice din și după perioada Sf. Paisie Velicicovski, dascălul reînnoirii isihasmului românesc, stareț al Mănăstirii Neamț, pentru care am și ales numele de MELOS PAISIAN, primind ca octotitor pe Cuviosul Paisie, cerând ajutorul și darul său, pentru continuitatea acestei lucrări.  

Școala paisiană de muzică bizantină reprezintă „epoca de aur” a compoziției psaltice pe pământ românesc, unde melosul tradițional a fost împletit cu rugăciunea isihastă, unde găsim ca exponenți pe monahii Iosif, Visarion, Calinic, Dorothei chiar și pe ieromonahul Macarie, dascălul „românizării” cântărilor bisericești, oameni dăruiți de Dumnezeu cu alese virtuți, ce ne-au lăsat până astăzi veritabile comori, dar care din păcate se regăsesc foarte puțin, pe alocuri deloc, la analogul psalților sau ai grupurilor psaltice, deși sunt dovezi clare ale unui autentic stil tradițional românesc.

După aceste considerente, alcătuirea unui grup concentrat exclusiv pe psalmodirea compozițiilor paisiene, a venit ca o necesitate. Am reușit încă de la început, cu ocazia pomenirii starețului Justin Pârvu la Mănăstirea Petru Vodă, să psalmodiem în cadrul privegherii, cântări în premieră pentru strana românească, cea mai reprezentativă fiind Anixandariile moldovenești ale monahului Iosif, compuse la anul 1785. Colaborarea cu Mănăstirea Petru Vodă a fost rodnică. A fost făcută o serie de privegheri paisiene integrale, iar mai apoi am reușit să imprimăm Anixandariile moldovenești sub format de album audio, proiect finanțat de starețul Hariton Negrea; direcția artistică a aparținut maicii Elena, iar monahul Filotheu Bălan a contribuit ca referent științific. Alte momente importante din activitatea noastră, au fost cele două privegheri organizate de IBMF cu prilejul sărbătorilor Sf. Simeon Noul Teolog și Sf. Grigorie Palama și participarea la Hramul Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț, dar și alte prezențe la slujbe arhierești din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Am avut totodată bucuria și onoarea de a fi invitați în cadrul Festivalului de Muzică Veche din București, unde am prezentat un repertoriu de cântări ale vechilor dascăli sub titlul - Barocul în muzica bizantină: Inovație și înfrumusețare.

Grupul Psaltic „Melos Paisian”

Grupul psaltic MELOS PAISIAN urmează erminia interpretativă a Corului bizantin grec, cu precădere din perioada în care acesta a fost condus de neuitatul Lykourgos Angelopoulos (+2014), un veritabil dascăl și iubitor al psalților români, personalitate ce stă la baza revirimentului muzicii psaltice de la noi din țară de după perioada comunistă. De aceea, urmând predaniei sale, ne îmbogățim repertoriul cu compoziții ale vechilor dascăli, bizantini sau meta-bizantini, precum Sf. Ioan Cucuzel, Sf. Ioan Glykis,  Ioannis Kladas, Gherman Neon Patron, Balasie Iereul, Petru Berechet, Petru Lampadarie, Iacov Protopsaltul, Hurmuz Hartofylax și mulți alții, personalități marcante în epoci diferite, ce au desăvârșit arta muzicală psaltică, un izvor nesecat de muzică inspirată de Duhul Sfânt pentru hrana noastră duhovnicească, a celor de azi.

Grupul Psaltic „Melos Paisian”

Membrii Grupului Psaltic MELOS PAISIAN, studenți sau absolvenți ai Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, ai Conservatorului „George Enescu”, dar și ale altor facultăți din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, au la bază o experiență acumulată la „analogul” Bisericii de peste 15 ani,  activând de-a lungul timpului în mai multe coruri consacrate din țara noastră. Membrii acestui grup, preoți,  artiști sau angajați ai instituțiilor de cultură ieșene,  angajați în domeniul IT sau în alte domenii, aducem mulțumire și laudă lui Dumnezeu pentru darurile primite, suntem într-o continuă căutare de a ne îmbunătăți și de a aduce înaintea credincioșilor o cântare bisericească autentică și bine executată, ce poate preschimba starea unui suflet.

Grupul psaltic MELOS PAISIAN își are rezidența la Biserica Banu din Iași, ctitorie istorică și de o frumusețe aparte, beneficiind de sprijinul necondiționat al Pr. Paroh Bogdan Țifrea.

Grupul Psaltic „Melos Paisian”

 

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Festivalului pentru ultimele noutăți!

The subscriber's email address.