Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul s-a născut pe 14 noiembrie 1967, la Brăila. Între anii 1993-1997 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Secţia Pastorală, unde a obţinut diploma de licenţă prin prezentarea tezei „Relaţia părinte-fiu duhovnicesc în Patericul Egiptean”.

În 2008 s-a înscris la studiile de master la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, iar în anul 2010 a susţinut lucrarea de disertaţie „Metode şi mijloace pastorale utilizate de Sfântul Nicodim Aghioritul şi de părintele Petre Vintilescu”. Între anii 2013 - 2016 a urmat cursurile Şcolii Doctorale a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, teza de doctorat, intitulată „Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă. Aspecte liturgice, canonice şi pastorale” și realizată sub coordonarea părintelui prof. univ. dr. Viorel Sava, fiind susținută public pe 20 septembrie 2018. Calificativul acordat de către comisia de doctorat la finalul şedinţei publice a fost „Excelent”, iar teza a văzut lumina tiparului la Editura Doxologia anul trecut. Tot în calitate de unic autor, a publicat la Editura Doxologia în 2013 volumul „Duhovnicia Patericului”. A publicat peste 30 de articole științifice în reviste sau volume colective, în țară și străinătate, atât în limba română, cât și în franceză, fiind invitat de-a lungul timpului la numeroase conferințe și emisiuni radio și TV.

Din luna februarie 2009, arhimandritul Nichifor Horia este exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

PS Nichifor Botoșăneanul a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor în ședința Sfântului Sinod, ce a avut loc pe 25 februarie în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și hirotonit episcop în data de 7 martie 2021 în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Festivalului pentru ultimele noutăți!

The subscriber's email address.