Pe 25 mai, de la ora 20:00, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, invită publicul din Iași la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, pentru Concertul Extraordinar „Madrigal pentru suflet”.
Desfășurat cu prilejul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, cel mai mare festival de acest gen din România, evenimentul susținut de Corul Madrigal va aduce spectatorilor cele mai frumoase lucrări de muzică sacră și laică de sorginte bizantină, aflate în repertoriul celebrului ansamblu.
Din program, face parte și faimosul „Florilegiu bizantin” structurat de maestrul Marin Constantin, creatorul Corului Madrigal. Lucrarea reunește tonalități originale de la Muntele Athos și din mănăstirile românești și compoziții ce aparțin lui Ioan Hrisafi, Gavriil Musicescu, Paul Constantinescu, Gheorghe Cucu, Evghenie Humulescu și Ioan D. Chirescu.
Biletele pot fi achiziționate accesând următorul link:
https://www.bilete.ro/concert-extraordinar-madrigal-pentru-suflet/